Ora de religie (cateheză) pentru copii

Programul de cateheză (ora de religie) din Parohia Ortodoxă Lausanne îi ajută pe copii să descopere credința ortodoxă într-un mod interactiv și adaptat vârstei lor.

Iar Iisus i-a chemat la Sine, zicând: Lăsaţi copii să vină la Mine şi nu-i opriţi, căci împărăţia lui Dumnezeu este a unora ca aceştia.

(Luca 18, 16-17)

Cu ajutorul lui Dumnezeu, le vorbim copiilor din parohie despre cuvintele dătătoare de viață ale lui Dumnezeu, despre marile sărbători creștine, despre Evanghelia Domnului nostru Iisus Hristos, despre sfinți, despre credința creștin ortodoxă.

Când? 🕰️ în fiecare duminică de la ora 11

Unde?🚪 în sala parohială

Cum? 💬 le vorbim copiilor în română și franceză. 🙋‍♂️🙋‍♀️copiii sunt încurajați să pună întrebări și să se exprime în propriile cuvinte. În timp ce copiii sunt la cateheză, părinții pot participa la Sfânta Liturghie.

Cine? Echipa cateheților (« profesorii de religie ») este formată din Mihaela, Alex-Florian și Andrei.

Materialele folosite la cateheză (slide-uri în format PDF), dar și quiz-uri interactive pentru verificarea cunoștințelor, se pot găsi pe pagina cateheza.biserica.ch

Întrebări frecvente

Trebuie să ne înscriem în prealabil? – Nu

Cât durează? – Circa 30 de minute.

Pot participa și copii care nu vorbesc bine româna? – Desigur, fiecare slide are două coloane: textul în limba română și același text în limba franceză. Noi le vorbim întotdeauna bilingv, și în română, și în franceză. Astfel, copiii care nu sunt siguri de anumite cuvinte din limba română pot înțelege mai bine sensul. De asemenea, unii copii preferă să pună întrebări în limba franceză, este ok.

Dar ateliere practice nu organizați? – Ba da. În preajma lui 1 martie organizăm ateliere de confecționat mărțișoare în același interval. În apropierea Sfintelor Paști, ateliere de încondeiat ouă. În aproprierea Crăciunului învățăm să cântăm colinde împreună.

Ce vârstă trebuie să aibă copiii? – Copiii trebuie să poată să fie atenți la lecții. În general, copiii care participă au între 5 și 15 ani.